Se afișează postările cu eticheta Şofer în România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Şofer în România. Afișați toate postările

Şofer în România

Dragii mei, vă spun deschis,
Am făcut şi eu prostia
Să-mi doresc să am permis;
Sunt şofer în România.

Faţă de "peste hotare"
Noi avem nişte șosele
De zici că e răzâtoare
Tot asfaltul de pe ele

Deşi parcă-i bombardat
Cu obuze şi rachete
Noi ca proştii dăm la stat
Degeaba roviniete.

Apoi suntem la pământ
Fiindc-avem autostrăzi
Mult mai scurte decât sunt
La tigăi, la Lidl cozi.

Deși plătim RCA,
Când faci "poc" ai palpitaţii
Că habar n-ai de-o să-ţi dea
Banii pentru reparaţii

Nu mai zic de-alimentat,
Că-i așa scumpă benzina
Că un plin de-ai efectuat
E mai scump decât maşina

Şi apoi avem amenzi
Când îţi e lumea mai dragă
Tai ca prostu' două benzi,
Şi plăteşti o leafă-ntreagă

De-asta locului nu stau,
Mă apucă nebunia
Când văd cât trebui' să dau
Ca şofer în România
                                  de Filcea Sebastian Andrei

Google+