Pagini
Secţiunea Diverse
Glume şi voie bună
Anotimpul alegerilor(avem 14 candidaţi la preşedinţie)
Ce-o fi oare pe la noi?
Norii parcă sunt umflaţi!
Clima-i alta, vremuri noi,
Plouă cu mulţi candidaţi!
de Gabriela Genţiana Groza
Traian Băsescu
Are-o foarte mare vină:
Dependent e de blondină,
Seamănă la neuroni...
E Elena-n pantaloni!
de Mircea Micle
Cura de slăbire
Dietă numai cu verdeaţă,
Regim alimentar aparte,
Ce dintr-o dragoste de viaţă
Condamnă progresiv la moarte!
de Vasile Larco
Cine?
Cine-n lumea asta are
Aşa sol şi-aşa subsol
Şi importă grâu şi sare
Lapte, carne şi petrol?
de Vasile Iuşan
Gospodarilor
Primari avem, dar şi drumari,
Au reparat şi trotuare,
Dar plâng pietonii proletari
Că toate-au devenit... parcare.
de Toma Gross-Rocneanu
Politica românească
A înţeles tot cetăţeanul,
La noi politica e grea,
Că cei ce reprezintă neamul
Trag unii hăis şi alţii... cea!
de Gavril Moisa
Precauţie
Privind persoana mea umilă,
De mine mi se face milă...
Profit că încă mai sunt viu
Şi-mi dau pomană un rachiu.
de Dan Căpruciu
Dan Diaconescu – omul cu 1000 de feţe, fondatorul partidului "tomberon",şi-a depus candidatura la preşedinţie
Ăsta poate fi orice,
Deci mă-ntreb ce dracu' e:
Jurnalist, bufon, circar,
Saltimbanc, e bişniţar,
Şantajist, e un escroc,
Sau e... toate la un loc?
de George Budoi
Lui Robert Turcescu
TU ce vrei să rămâi
Moralizator agent,
Ai zilnic la-ndemână
SRI-ul... detergent.
Lansare grandioasă a lui Victor Ponta
Au venit la ea confraţii
Toţi cu flori şi "declaraţii"
Eu cred în predestinare:
Am venit cu lumânare!
după Gheorghe Suciu
Compătimire
Grea e viaţa lui Moş Ene,
Că e mult solicitat:
Noaptea vine pe la gene,
Ziua merge la Senat!
de Nicolae Cutean
Udrea declară la TV că "Nu i se rupe de partid"
Nuţi ne vesteşte nouă
C-a găsit doctrină nouă:
Orice face, nu se-ndoaie,
Nu se rupe, nu se-nmoaie...
de Petre Ion Florin Vasilescu
Eterna durere de cap a nevestei
Durere veche şi caducă,
Ce n-o tratează în spital,
Dar cauzată de-o măciucă
La timp primită-n... Neanderthal.
de Sever Purcia
Unui primar
La serviciu, tot răstimpul
În zadar l-am căutat.
Ăsta când îşi pierde timpul
E grozav de ocupat.
de Stefan Costache Plăcintă
Probleme
În propaganda ateistă
Probleme încă mai există:
L-au terminat pe Dumnezeu,
Cu dracul însă e mai greu!
de Corneliu Berbente
Şcoala
Şcoala este rădăcină,
Vieţii necesar avânt,
Duce rodul spre lumină
Sau îl lasă... în pământ.
de Constantin Mîndruţă
Hotărâtă
Ponta, Klaus, Macovei...
Toţi cer votul pentru ei,
Că ne scapă şi de hoţi,
Aşa că-i votez pe toţi!...
de Constantin Păun
Criza gazelor (Ambasador rus: Construirea unei baze NATO în România constituie o "provocare gravă" pentru Rusia. Rusia a redus astăzi exportul de gaze către România cu 5%)
Sunt mai multe ipostaze,
Poate chiar un pic frivole,
Când noi vom avea şi gaze
Consumând mai des... fasole!
de Mihai Enachi
Poliţia Română şi "In vino veritas"
Când cazu-i foarte complicat
Muncesc cu toţii exemplar,
Interogând în lung şi-n lat,
De la Fetească la Cotnar.
de Mihai-Gabriel Voinea
Doamnei Elena Udrea
E şi frumoasă şi deşteaptă,
Dar de stau gândul să-mi ascult,
O critică ar fi nedreaptă,
O laudă ar fi cam mult.
de Mihai Farcaş
Basarabia(premierul moldovean Iurie Leancă:Republica Moldova nu intenționează să adere la Alianța Nord-Atlantică și își va păstra statutul de neutralitate stipulat de Constituție)
Mică, aşa cum a lăsat-o
Pactul marilor intruşi,
Va intra şi ea în NATO,
Când intra-va NATO-n ruşi!...
de Efim Tarlapan
Băse preşedintele trăsnit (Traian Băsescu se dezlanţuie şi îşi depăşeşte iaraşi atribuţiile de preşedinte)
Are o "problemă" mare
Pentru că a fost trăsnit
Într-o toamnă-n asfinţit
De idei imaginare!
Preşedintele şi-a "croit"
Stări şi fapte cam bizare
Pentru că a fost trăsnit
Are o "putere" mare!
Tipul ăsta aiurit
Se comportă ca atare
Şi ne-arată explicit
Că-i un ins cu retardare
Are o "problemă" mare!
Zero
Este pulsul ce persistă,
După ce-ai murit de tot,
Dar şi mintea ce există
Într-un cap de idiot.
de Constantin Păun
Inima
Motor de durată lungă
Cât o viaţă să ajungă,
De concepţie divină
Merge cu... adrenalină!
de David Boia
Strugurii
Apa din butuc la soare
Prelucrată-n foi de viţă
Transformată-n chihlimbare
Şi păstrate într-o bobiţă.
de Vasile Manole
Campanie electorală
Perioadă-n care,
Nişte mincinoşi,
Cu neruşinare,
Ne tot vând gogoşi.
de George Budoi
Primar
De nu s-ar fi documentat măcar
Din Goagăl, almanahe, dexe,
N-ar mai fi ajuns primar,
Primarul... care este.
de Constantin Ionuţ Gîrjoabă
La o instituţie(Autoritatea de Supraveghere Financiară, instituţia cu salarii nesimţite şi realizări zero se restructurează.Numărul de membri va fi redus, iar salariile compensatorii vor fi impozitate cu 85%.Daniel Tudor fostul preşedinte al CSA câştiga 188.000 lei {40.000 euro} pe lună.)
S-au plătit atâtea lefi,
Făr' să fi muncit cu spor,
Că au patruzeci de Şefi
Şi un singur muncitor!
de Vasile Huţu
Marea şi-ntrebarea
Treci o mare cu răbdare,
Dar îmi stă, aici, în glotă
O banală întrebare:
... Cu ce flotă?
de Viorel Frîncu
Alegere
A plecat soacra de-acasă
Şi sunt tare supărat.
Al ei gest tare m-apasă
Că... la mine s-a mutat!
de Ştefan Lipca
Postări mai noi
Postări mai vechi
Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Postări (Atom)